• 21 Martie, 2015
Cum îți dai seama ce design grafic se potrivește proiectului tău?

De fiecare dată când ai în vedere un proiect nou, care presupune design grafic, trebuie să ții cont de anumiți factori, și anume:

  1. scopul proiectului și publicul căruia i se adresează
  2. în ce măsură te avantajează aspectul grafic
  3. pentru ce stil de design grafic să optezi și de ce?
  4. cum alegi corect culorile, elementele grafice sau imaginile?
  5. de unde știi că ai procedat corect și dacă ți-ai atins scopul?

În momentul în care te adresezi unui designer grafic profesionist, acesta o să te frece la cap cu o serie de înrebări, pentru a înțelege de fapt ce vrei tu de la el. Datoria ta este să fi cât mai cooperativ și să-i specifici cât mai multe detalii pentru ca el să înțeleagă exact ce are de făcut. Și cum tu ești cel care are nevoie de lucrarea grafica, nu el, hai să vedem ce ai de făcut…

1. Clarifică scopul proiectului și definește publicul țintă

Un proiect devine reușit când își atinge scopul. Înainte de a lansa un proiect, trebuie să știi exact care este scopul acestuia. De exemplu: Dacă deții o patiserie și “vrei să-i faci reclamă”-cum zice tot românu’- ai nevoie de un proiect de promovare. Trebuie să-ți clarifici exact ce anume vrei să promovezi și trebuie să-ți cunoști foarte bine produsele. Hai să zicem că ai niște pateuri cu ciuperci extraordinare, după care oricum vine lumea, deci clar nu au nevoie de mai multă reclamă. Și chiar daca insiști, o să investești o groază de bani pentru 3-4 clienți noi. Dar scopul tău este să promovezi și cornul cu ciocolată șau covrigeii cu brânză, corect? Bun, am identificat scopul, dar cum identificăm publicul țintă? O formulă simplă ar fi: Caracteristici generale + Vârstă + Canal de comunicare. Deci clar ai nevoie de pofticioși sau gurmanzi, cu vârste cuprinse între 13-55 ani. De ce? Pentru că te adresezi populației active care trebuie să se deplaseze la patiseria ta. Și acum să stabilim canalele de comunicare care se împart în două mari categorii: online și offline. Fiind o afacere locală, varianta online nu te prea avantajează doar daca livrezi la domiciliu sau vrei să-ti prezinți produsele. Tu ai nevoie de ceva mai puțin costisitor dar în același timp eficient.

corn cu ciocolată

Printre canalele de comunicare offline enumerăm: panouri stradale, bannere, afișe, pliante, fluturași, etc. Ideal ar fi ceva care se adresează personal si să nu fie foarte costisitor. Panourile, bannerele sau afișele sunt canale de comunicare generale și costisitoare evident, pe când un pliant, fluturaș sau chiar un voucher este considerat mult mai personal și este mai puțin costisitor. Și uite așa ti-ai dat seama de ce ai nevoie: un voucher(sau fluturaș în forma unui voucher) cu care să vina pofticioșii la tine și să-ți “devasteze” patiseria.

2. În ce măsură te avantajează aspectul grafic?

Când spun mai puțin costisitor, cu siguranță nu mă refer la aspectul grafic. Orice fluturaș, voucher, afiș, panou, etc. trebuie să aibă o grafică adecvată. Acel voucher, pe care tu îl imparți pe stradă, este de fapt prima impresie despre patiseria ta. Nimănui n-o să i se facă poftă de cornul tău de ciocolata printat alb-negru pe o hârtie ordinară. O să te umplii probabil de clienți unici care profită de oferta ta de pe voucher, dar atât. Ai nevoie exact de opusul acestei situații, de aceea eu te sfătuiesc să realizezi câteva poze profesionale despre produsele tale cu ajutorul unui fotograf, apelează la o agenție grafică unde ai asigurată garanția calității și vorba aia: “Fă-ți un voucher ca lumea”

3. Pentru ce stil de design grafic să optezi și de ce?

Normal că e treaba designer-ului să-ți facă cel mai frumos voucher din univers, doar că tu știi cel mai bine ce vrei să exprime și trebuie să optezi pentru asta. Dacă mesajul tău este unul scurt și la obiect, gen: “Și cornul nostru cu ciuperci este la fel de bun ca mult lăudatul pateu cu ciocolată! Poftim? Jumătate e greșit? Nu-i nimic, plătești doar jumătatea bună!”, sfatul meu este să optezi pentru un stil minimalist, fiindcă este important să fie citit. În cazul în care vrei să stai la povești, să oferi mai multe detalii despre produsele tale îți recomand să optezi pentru un design curat, aerisit, cu poze mari și un fundal care să le scoată în evidență.

flyer patiserie

4. Cum alegi corect culorile, elementele grafice sau imaginile?

Da, ai dreptate, vom sări această etapă deoarece este treaba designerului, este datoria lui să te impresioneze. Ce ține de tine însă este să nu te lași foarte ușor influențat de prima propunere pe care o primești. Mulți designeri amatori sau care nu au chef de tine o să încerce să te convingă că varianta propusă de ei este incontestabil cea mai bună, dar tu trebuie să știi și să îndrăznești să refuzi în cazul în care nu îți place. Asta probabil că îi va determina să-ți conceapă ceva mai bun sau pur și simplu să renunțe la proiect. Ideea e să obții ce vrei de la el. Desigur am putea să stăm la povești până dimineață despre ce culori se potrivesc, ce dimensiui să aibă pozele folosite sau dacă avem nevoie de elemente grafice sau nu… în orice caz părerea noastră rămâne următoarea: Grafica potrivită este întotdeuna plăcută ochului, iar gusturile nu se discută!

5. De unde știi că ai procedat corect și dacă ți-ai atins scopul?

Hai să recapitulăm. Scopul a fost să promovăm și alte produse din patiseria ta. Am ales ca și canal de comunicare un voucher pe care l-am creat cu ajutorul unui designer profesionist. Acest voucher a fost împărțit publicului țintă stabilit mai sus… OK, OK, dar ce legătură are asta cu design-ul grafic? Ei bine, design-ul grafic trebuie să fie privit ca o investiție, care are ca scop final un beneficiu. Clienții care au ajuns la tine au deja imprimată în minte o imagine datorită acestui voucher, imaginea ta, imaginea pe care o vor asocia mereu cu produsele tale. Așadar, din moment ce le-ai câștigat încrederea, cu siguranță ți-ai atins scopul. Succes!